Unul dintre cele mai populare clipuri din acest an a fost cel în care fostul președinte SUA, George H. W. Bush (Bush senior), a sărit cu parașuta, pentru a-și sărbători cea de-a 90-a aniversare, amintește Fox News. Înregistrarea, care datează din luna iunie, nu putea lipsi, astfel, din retrospectiva postului de televiziune, Fox News fiind un susținător declarat al Partidului Republican din SUA, al cărui membru este întregul clan Bush.
Deși în mod normal este imobilizat în scaun cu rotile, fostul lider american a vrut să respecte ceea ce deja a devenit o tradiție: saltul aniversar cu parașuta, fie și legat de un instructor de zbor. El a mai sărit cu parașuta și la 75, 80 și 85 de ani.
Și de această dată, jos l-au așteptat soția sa, Barbara, dar și celălalt membru al familiei care i-a călcat pe urme și a ajuns președintele SUA, respectiv George W. Bush (Bush junior).
Aterizarea le-a dat celor prezenți puține emoții, fostul președinte și instructorul său fiind târâți câțiva metri pe iarbă. „E frig acolo sus. Am devenit confuz”, le-a povestit fostul președinte jurnaliștilor.
Fostul președinte a fost spitalizat chiar în ajunul Crăciunului, din cauza unor probleme respiratorii, potrivit Mediafax.
CELE 12 POVEȘTI FRUMOASE DIN 2014 COMPILATE DE FOX NEWS POT FI VĂZUTE AICI